Clubul Sportiv Petrolul Ploiești a obținut 3 locuri I, un loc II și un loc III la prima ediție a Cupei Mării Negre la ciclism, care a avut loc la data de 16 aprilie a.c., la Medgidia, competiția fiind echivalentă cu Cupa României pentru Copii.
Astfel, Diana Pospai a ocupat primul loc la categoria Copii A Licențiați, David Coman s-a clasat al doilea la Copii A Licențiați, în timp ce la categoria sportivilor Nelicențiați s-au obținut două locuri I, prin Vlad Bălan (Copii A) și Teodora Minculescu (Copii B) și un loc III, prin Matilde Burghelea (Copii C).
„Sportivii noștri de la Categoria A și-au îndeplinit obiectivul, aratând o condiție fizică conformă cu stadiul pregătirii lor”, a precizat antrenorul Ovidiu Burghelea.
La startul competiției de la Medgidia s-au aliniat 74 de copii, de la 20 de cluburi din țară.