La prima etapă a Campionatelor Naționale de gimnastică pe echipe și individual de la Timișoara, fetele de la CS Petrolul Ploiești au avut o evoluție bună, în progres față de anul trecut, fapt reliefat atât în clasament, cât și în execuții.
La Nivelul 7 (sportive cu vârsta de 9 ani) am avut două echipe, Petrolul 1 (antrenoare Camelia Rădulescu și Corina Ungureanu), care a ocupat locul 7 și Petrolul 2 (antrenoare Livia Costache și Gabriela Tavaru), care s-a situat pe locul 9.
La Nivelul 6 (sportive cu vârsta de 10 ani), CS Petrolul Ploiești s-a situat pe locul 5 în ierarhia pe echipe.
La Nivelul 5, echipa noastră s-a situat pe locul 7 în clasamentul pe echipe (Gabriela Tavaru și Livia Costache antrenoare).


La Nivelul 4 (sportive de 12 ani), echipa noastră s-a clasat pe locul 4, iar Bianca Bârla a ocupat locul 7 la individual compus. De altfel, Bianca este singura gimnastă a clubului nostru care a intrat între primii 8 la individual compus.
Urmează etapa a doua, după care vom vedea ce copii se vor califica între primii 24 pentru finala individuală.
La Nivelul 6, Ioniță Alexandra s-a clasat pe locul 12, Cismaru Antonia pe loc 14 (antrenoare: Camelia Rădulescu și Corina Ungureanu) și Constantin Antonia pe locul 23 (antrenor: Livia Costache)
La Nivelul 7 a fost un număr mare de participante (68 de copii), unde deocamdată de la noi, doar Carla Frangulea ocupă loc 20. Antrenoarele Camelia Radulescu și Corina Ungureanu speră ca la acest nivel cel puțin încă 2 copii să urce între primii 24 după a doua etapă, care va avea loc în luna iunie a.c.