Doi componenți ai Clubului Sportiv Petrolul Ploiești au triumfat la Cupa Mării Negre la ciclism, care a avut loc la Sanya Maria Bay Constanța, la începutul lunii iunie.

Cei doi performeri sunt David Coman, respectiv Diana Pospai, care s-au clasat pe primul loc, la startul întrecerii fiind prezenți sportivi de la zece cluburi din țară.

„Sportivii noștri și-au îndeplinit obiectivul și mă declar mulțumit de evoluția lor”, a precizat antrenorul Ovidiu Burghelea.

Diana Pospai – locul 2 la Cupa Sports School MTB XCO de la Târgu Mureș

La Categoria Copii A, Diana Pospai s-a clasat pe locul 2 la Cupa Națională Sports School MTB XCO, care a avut loc la Târgu Mureș, în perioada 14-15 mai 2022. „Diana este în grafic cu pregătirea și, pentru anul 2022, ne dorim ca ea să participe la toate Campionatele Naționale de Ciclism pe șosea, MTB, Pistă și Ciclocross”, a declarat antrenorul de la CS Petrolul Ploiești, Ovidiu Burghelea.