Sâmbătă, 28 octombrie 2023, a avut loc ultima etapă a Circuitului Road Grant Tour la ciclism, la care Clubul Sportiv Petrolul Ploiești a participat cu 10 sportivi, la categoriile Cadeți, Juniori și Seniori. Aceștia au avut de parcurs 3 ture pe traseul Seciu – Gâlmeia – Bucov – Boldești Scăieni – Seciu.

La finalul competiției, rezultatele sportivilor pregătiți de către Ovidiu Burghelea au fost foarte bune.

Astfel, la categoria Cadeți Masculin, Coman David a terminat pe primul loc, Andronache Gabriel obținând locul al III-lea.

Gulei Corina a obținut locul 1 Absolut la fete, iar Comșa Costin s-a clasat pe locul 1 la Paracycling, categoria MH4.

Podiumul categoriei Cadeți Fete le-a avut pe locul al III-lea pe cele două reprezentante ale CS Petrolul Ploiești, sosite la egalitate de timp: Țolea Cristina și Puscă Ioana.

De asemenea, Premiul special pentru cel mai tânăr concurent a fost decernat sportivei Minculescu Teodora – 12 ani, de la CS Petrolul.