73 de sportivi de la 32 de cluburi din țară, printre care și Clubul Sportiv Petrolul Ploiești, au luat startul la Cupa României la tenis de masă, rezervată copiilor de 8-10 ani, respectiv 11-12 ani, competiție care a avut loc în perioada 13-15 iunie 2022.

„Cu toate că a fost obositor, dat fiind faptul că au participat, timp de o săptămână, la două competiții, sportivii noștri au făcut față cu brio în concurs, ținând piept unor adversari redutabili, de la centre cu tradiție din țară: Constanța, Bistrița, Slatina și Buzău”, a precizat Iulia Caloianu, antrenorul echipei noastre.

Andrei Mănescu a reușit, printr-o prestație deosebită, să câștige medalia de bronz, pierzând în semifinale în fața favoritului 1.

Celălalt sportiv al CS Petrolul Ploiești prezent la competiție, Ștefan Ungureanu, a avut un parcurs bun, pierzând în primii 32, el făcând tenis de doar un an spre deosebire de ceilalți participanți, care jucau de 4-5 ani.